Câteva legende găsite la Băile Herculane

Geneza

Călător prin astă lume De te uiţi şi nu pricepi Ce poveşti ar vrea să-ţi spună Munţii pe-ale lor poteci Ia de-ascultă-acum cu mine O geneză mai aparte De ţi-o place Atunci s-o zicem Altora mai departe.

Hestia (zeiţa focului la traci) îngrijea de focul Cela sacru de pe cer Lumina să nu se stingă Pe traci să-i apere de ger. Ea era zeiţă pură Doar Zamolxe (zeul soare) o peţi Şi ca fraţi de cruce-ndată Ei ştiură a se iubi. Trei fete se zămisliră (plăcile tectonice) Din mantaua lor de foc (magma) Ce îmbracă tot pământul Şi-i borţoasă la mijloc.

..

Munţii de la Herculane – O călătorie toponimică în jurul oraşului

Tot umblând zevzec prin lume Într-o zi m-am nimerit Pe cărări de munte line. Era chiar la răsărit Când deodată m-am trezit Că aud din hău că vine De sub mine Zvonuri şi acorduri line. Stam lipit cu capu’n iarbă Pe pământul ud şi rece Simţeam cum respiră gâza Când prin piatră timpul trece Şi atunci răpit de farmec Am vrut s-ascult povestea lor Cea a Faliilor care Ademenesc orice fecior. ..

Din Poiana Padina (padină – crov, mică depresiune) Şi până-n Rudina(tudină – râpă) Prin crovuri şi pe râpe Nu ne găsim hodina. Pe Vf. Şuşcu şuşnim (fluierăm, chiuim) tare Cum şuşuie (foşneşte) pădurea De unde curg izvoare Numită La Ciucioare (izvoare). Iar printre culmi semeţe Jeleşte rău un pârâiaş Ca doina mult prea tristă A unui flăcăiaş.

Jelerău e izvorul La care poposesc Ca apoi pe culme Din nou să o pornesc, Până-n vârful mare Al lui Domogled Unde văd acasă Că m-aşteaptă un ied (dom-ogled înseamnă vedere acasă; dom – acasă, ogle(d) – (rus., magh.) a privi cu dragoste).

Sus ca un şoim Pe Vârful Şoimu M-aş aventura Şi-aş pluti spre nori Ca să anunţ ca ei Ploaia ce va urma. Înapoi nu m-aş uita Dar la Soronişte M-aşteaptă peştera Care din păcate E fără aur sau cosoni în ea. I se mai spune Şi Peștera Tatarczy (numele unui primar ungur al staţiunii Băile Herculane) – tatar (om arţăgos (magh.)) După numele unui conducător maghiar Ce-a administrat oraşul În timpul austro-ungar. Peştera Dracului Sau a săracului Mulţi o mai numesc Fiindcă puţul ei imens Fără apă Deseori îl nimeresc Şi din el nu se adapă Ci-n el viaţa Zăpăciții şi-o sfârşesc! ..

Aşa c-am adăstat (așteptat) În pârâu m-am scăldat De praf m-am spălat Şi-am privit înapoi Către munţii goi De la Herculane Ca două coloane Braţe de tunel Sprijin pentru cer, Şerpuind duioase Două lanţuri muntoase Gemene le poţi spune Dar nu după nume.

Le zici Munții Cerna şi Mehedinţi Fără să-i alinţi Soră şi fraţi Foarte-apropiaţi. Ea mică, împădurită Ei dezgoliţi şi-nalţi Ai aceleiaşi familii Cunoscută ca Munţii Carpaţi. Ea spirituală Ei mai bătăioşi Ea foarte sulfuroasă Ei mai mlăştinoşi.

Zice-se că odată Una ei au fost Dar apa, faliile şi vântul Au împărţit frumos pământul Iar paloşul unui năzdrăvan A tăiat în ei Drum ca un găvan (prăpastie) Alergând să îmi omoare Balaurul ce mânca fecioare.

..

Coronii – Oamenii fluturi ai locului – Legenda fluturilor de pe Domogled

Într-o zi Când stam degeaba Sus pe Vârful Domogled Şi priveam în tihnă cerul Fredonându-mi un lied Fluturii au dat năvală Să mă cucerească Cu a lor poveste care Pare nelumească.

Cică la-nceput de vremuri Când pământul de frisoane Şi erupţii a mai scăpat Hestia şi cu Zamolxe Pe aici la un moment dat Şi-au făcut timp şi s-au plimbat. Mastodonţii împietriţi Ca să-i inspecteze Pe dinozaurii bondoci Din lut să-i mai cloneze.

Inspiraţi de-aceste locuri Fără asemănare Câte-un om ei au creat Din raze de soare. Amândoi cu furca-n brâu Au tot tors fuiorul de coroniu (element chimic ipotetic aflat în coroana solară) Și-au ţesut Aripi de fluturi au făcut La întreg poporul. Coroniu şi Coronia Le-au pus câte un nume Iar neamului lor de Coroni I s-a dus vestea-n lume Cunoscut fiind de-atunci Numai cu bun renume.

..

Ad Aquas Herculi Sacras Ad Medi(c)am 

Traducere şi adaptare, cum se pricepe fiecare

Că apa-i lucru sfânt Ştie orişicine Dar aia din pământ De la adâncime Încălzită bine De magma fierbinte E ca prima taină Din cele şapte sfinte! Fiindcă te botează Când te îmbăiază Parcă ai renăscut Din apă şi lut! Şi-apoi de-aşa fel izvoare Termale Sunt mult mai rare Nu are oricare Să se spele pe picioare Când vrea, la drumul mare Cum se-ntâmplă la gropane În Băile Herculane!

..

Legenda lui Ion Bălan

Care a îmblânzit balaurul de pe Valea Cernei împreună cu Ana Vădana

Ion Bălan Un băietan Dintr-un sat Caraș-Severinean A primit în dar odată O viperă – Frumoasă fată! Nasu’-n vânt Ea şi-l purta Şi ghiduşă mai era Ziua-ntreagă se juca Sângele şi-l încălzea Nu la soare Dacă sta Ci prin iarbă de-alerga. Era zâmbitoare Şi dormea pe-o floare Gingaşă aluneca În sân la Ion Se ascundea Să n-o vadă lumea Că se ruşina Pe Ion mi-l îmbrăţişa Pe sub cămaşă i se furişa De gât, de braţe Îl strângea Cu drag pe el Se-ncolăcea Că mult tare-l mai iubea!

Ion Bălan o îndrăgise Deloc de ea nu se ferise Şi o răsfăţa voios Dându-i carne, dându-i os Căci era bun măcelar Mult prea harnic cuţitar Tranşa vitele de zor Chiar la el în abator. Cioplea-n muşchiuleţi cu spor De ziceai că e sculptor Tăia ţesutul de pe oase La chirurgie parcă studiase!

Uneori mergea la stâne Ca să-şi facă treaba bine Gazda lui îi mulţumea C-o ciosvârtă îl plătea. De-aia carne el avea Vipera de şi-o hrănea Din belşug îi da să-nghită Proteină frăgezită Grăsimea i-o servea la vrac Să o ungă la stomac!

Se-nţelege că în timp De-atâta digestie Vipera s-a transformat Într-o imensă bestie. Sprintenă nu mai era Prin iarbă abia se mai târa Nici pe flori nu mai dormea Ci în peşteri se-ascundea Căci cu cât timpul trecea Se-nrăia, se urâţea Se umfla, parcă dospea. Şi cu cât mai mult mânca Tot mai foame îi era! Lumea când o întâlnea Se crucea, se îngrozea Din cale i se ferea Rău o afurisea Cu pietre o alunga Până când o-nfuria. Atunci ea se repezea Să-i sfâşie dacă putea De ura lor ca să scape Îi înghiţea şi câte şapte!

..

Hercules – Întemeietorul oraşului Băile Herculane

„Auzit-aţi auzit De-un voinic neostenit Care-ntruna Făr’ hodină Crapă, sparge şi dezbină? Toată ziua-n hărmălaie Sugrumă, spânzură şi taie! Monştrii îi decapitează Cu otravă-i săgetează! Pielea duşmanilor o vânează Cu ea se costumează Şi-n sângele lor spurcat De multe ori s-a îmbăiat!

Munţii ştie să-i despartă Apele să le împartă! Nu cu degetul pe hartă Lumea vrea să o împartă În drepţi-buni Şi răi-nebuni Ci cu propriile braţe În răzmeriţe şi harţe Se aruncă fără teamă De-i poruncă Sau de-l cheamă Orişicine cu o problemă N-are măcar o dilemă De e bine sau e rău Că nu e vreun sămădău (contabil)!

De măciucă, arc, cuţite Faptele-i sunt legiuite! N-ai să vezi la el, măi, vere Război cu negociere! Şi-i atâta de viteaz Însă plin asemeni de necaz! Ca un semizeu se poartă De sclav îi e umila soartă!

coperta finală

This entry was posted in Home. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s