Mă simt datoare cu un text..

Un alt interviu cu DdH??

De data asta nici nu mai e nevoie să-l chem, e lângă mine călare pe măciuca sa magică și mă așteaptă.

-Unde mergem?

-Peste tot!

-Perfect! îmi răspunde și mă ia în brațe pe „calul” său năzdrăvan (adică pe măciucă).

„Iuhuu!” strig în gând, bucuroasă de plimbare și-i sunt recunoscătoare că mă poartă în lumea lui fantastică. Pământul privit dintre nori pare înghețat și trist, cu mațele de beton pe-afară, ca niște bube cancerigene. Recunosc orașul care se răsfață înghesuit până pe dealuri, răscolit fiind la rândul său de mașini și oameni harnici.

-Ce mai faci, Dorule? Care e viața ta? îl întreb colocvial pentru o discuție sinceră, mai umană.

Privește visător spre nicăieri și-i aud răspunsul tăios în minte:

-Voi semna acel contract cu tine, însă.. încearcă, te rog, dacă e posibil, să-mi dai roluri coerente, altfel mă vei transforma într-un erou.. de râsul lumii și nu-mi place!

-Dar e minunat să faci lumea să râdă!! De ce să nu-ți placă??

-Eu nu sunt bufon, sunt un prinț!!

-Cineva zicea c-ai fi manelist!! mă amuz eu, amintindu-mi conversația cu un amic.

DdH se supără instant ca de-o ocară nemeritată și mă poartă în picaj spre stâncile munților. Nu mă sperii.. La urma urmei sunt într-o fantezie și n-am ce să pățesc rău!

-Stai, nu te necăji degeaba! îl rog eu blând, pregătită să mă zdrobesc în mii de bucăți. Dacă cineva nu face diferența între.. să zicem.. Iancu de Hunedoara (voievodul) și Prună de la Craiova (împăratul manelelor).. nu e vina ta și nici a mea! Știi cum sunt oamenii: aroganți, indeciși.. niciodată perfecți! Le vin tot felul de idei și spun o căruță de tâmpenii. Ai răbdare cu ei!

La o palmă de pietrele cu colți rânjiți, DdH întoarse măciuca spre văzduh, cu o manevră immelmann (întoarcere la 1800) impresionantă. Adevărul e că la cât de cool a fost senzația (stomac în gât, închistarea fiecărei celule a corpului pentru a suporta impactul și apoi transformarea trupului într-un balon cu heliu), cred că o să-l mai sâcâi de câteva ori!!

-Și povestea cu „sfântul” Doru?.. Ce aberație ai mai scornit! mă ceartă blajin DdH, zâmbind zeflemitor.

-Nicio aberație! mă apăr eu. Adevărul e că inițial am vrut să te pun să faci treaba Sf.-lui Valentin și a lui Dragobete, să-i înlocuiești, dar m-am răzgândit! Ar fi fost o prostie! Îmi pare rău, iartă-mă! Mi-am dat seama că tu poți fi altceva, ceva cu impact mult mai puternic, un super-erou.. Poți fi acel „dor” care e în sufletele tuturor, dorință nestăvilită de ceva, pasiune pentru cineva, o nostalgie a faptelor neîntâmplate, melancolia trecutului, pofte, aspirații.. Sunt atâtea variante întruchipate de acest dor-dorul-Doru..

DdH face loopinguri de bucurie și zboară în zig-zag, amețindu-mă mai tare decât ideile fantastice care-mi treceau prin cap!!

-Nu înțeleg, explică-mi! mi-a tăiat el elanul (..și l-a făcut friptură.. hihi, nu știam că am doar un elan, credeam că-s doi!!)!!

Uf, trebuie să explic!.. Aș fi preferat să înțeleagă singur, doar e în mintea mea, conectat la gândurile mele! Cum de nu le aude??

-Păi.. fiindcă nu există niciun Sfântu Doru, trebuia inventat! Dar nu-ți face griji, nu e unul clasic, sanctificat de biserică.. Este un personaj fantastic, de esență probabil divină (de-ndată ce provine dintr-o inspirație.. chiar și de moment!!), iar faptele sale vor fi de toată lauda..

– ..Parcă ziceai că sunt o idee scăpată din prezervativul minții tale!! râse DdH, amintindu-și primul nostru interviu. Să știi că într-o zi voi dori să-mi cunosc tatăl. Am auzit c-ar fi un demon frumos de care încă mai ești îndrăgostită!!..

Zâmbesc vinovată. Trupul mi se înfioară de îmbrățișarea zănaticului flușturatic ce se-ntrupează-n mine ori de câte ori îmi amintesc de el. Creierul mi se oprește-n loc pentru o clipă și inima-mi bate cu putere, înroșindu-mi obrajii, paralizându-mi picioarele.

-Ajunge! rup eu vraja și-i cer lui Dd să mă ducă acasă. Uite contractul în 3 exemplare. Citește-l, semnează-l și lasă-mă să-mi fac treaba așa cum știu, cum am fost învățată la școală!

-Școala vieții?

-Nu numai!

-Te-ai gândit la o școală și pentru mine?

-Cu siguranță da!

DdH citește printre rânduri. Știu că e superficial asemeni mie. Când ajunge la capitolul OBLIGAȚII, taie tot și adaugă: „Refuz să fiu un personaj cu trupul lui Hercule și sufletul lui Isus”, „Nu vreau să fiu Sf. Doru”, „Vreau să mă joc!!”, apoi semnează și-mi pune degetul pe buze, cu gândul să-mi interzică orice comentariu.

-Dă-i bătaie, „mami”! îmi strigă după aceea, pe picior de plecare. Scrie scenariile alea nesuferite mai repede, altfel vei rămâne o pământeancă oarecare și-o să-ți plâng de milă!!

-Cred că ai uitat ceva! mă prefac supărată, bătând din picior.

Aștept să-mi dea un pupic, așa ca un copil bine educat, după care îl las să depășească 1.079.252.847,9 kilometri pe oră, viteza luminii.. legală.

Advertisements
This entry was posted in Home. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s