Cu poveștile vopsite

Supărată pe poveşti

 Azi:

  1. Capra cu trei iezi
  2. Punguţa cu doi bani
  3. Fata babei şi fata moşului
  4. Ursul păcălit de vulpe
  5. Povestea unui om leneş

Dar mi-a trecut după ce le-am rescris

Un copil doarme cu cartea de poveşti în braţe. Cartea este colorată, mare, ştiută pe de rost. Mama îl acoperă pe copil cu pledul, copilul îşi acoperă cartea cu pledul. Mama sărută copilul pe frunte, copilul îşi îmbrăţişează cartea.

Nu, nu sunt geloasă, dar mă gândesc la poveştile din acea carte… Un lup care mănâncă nişte iezi şi apoi este ucis, un cocoş care este bătut şi îşi răsplăteşte agresorul cu o avere, două surori care nu pot fi prietene niciodată şi cea rea moare, un urs mereu păcălit de vulpe, un leneş spânzurat… Simt cum mi se strânge inima la gândul că prinţesa din braţele copilului are un suflet atât de înfricoşător, nedrept, hâd. Mă întreb cum sunt visele lui…

Poveştile îşi pun amprenta asupra conduitei copilului. Când se joacă, îşi înfige pumnişorii în abdomenele noastre şi strigă: „Am să vă mănânc şi am să vă pun capetele rânjite în fereastră!”. La masă, bea apă, gâl-gâl, şi nu se mai opreşte, de parcă ar vrea să sece o fântână; înghite mâncarea hulpav, câte un bou în fiecare linguriţă, precum cocoşul moşului. Cu înghiţitul galbenilor, s-a resemnat: nu îndrăzneşte, pentru că lecţia asta a învăţat-o încă de mic, la capitolul „Aşa nu!”. Apoi, în timp ce îngrijeşte pluşul unei căţeluşe „bolnave”, închide păpuşa într-o cutie spunându-i: „Tu eşti urâtă şi rea, treci în cufăr la balauri să te mănânce şi să te omoare, că meriţi!”. Cu păcălelile nu se prea descurcă, dar tot a învăţat să se tăvălească în pat şi, fără să-l atingă nimeni, să strige: „Au piciorul, mă doare, nu mai trage!”, imitând-o pe coana vulpe în scorbura copacului, hărţuită de ursul păcălit. Iar despre lene, nu trebuie să i se dea lecţii copilului, doar că acum are o replică solidă: „Du-mă la spânzurătoare, sunt prea leneş!”.

Ha-ha şi vai-vai! Ingenioasă replica, dar tristă perspectiva! Perspicace copilul, dar înfricoşătoare atitudinea! Eşti tentat să treci cu vederea această joacă „nevinovată”, dar ca părinte atent la educaţie, nu poţi ignora trăirile propriului copil. Copiii se identifică firesc cu poveştile, iar dacă situaţiile zugrăvite în cărţi sunt tulburătoare, negative şi personajele au atitudini nefireşti, mai bine schimbă povestea, decât să-ţi vezi copilul imitându-le, însuşindu-şi-le! Pentru binele copilului şi liniştea ta!

Astfel, decât să citeşti copilului o poveste ce nedumireşte, intrigă până şi un adult, mai bine reinventezi povestea şi-i transmiţi copilului o viziune corectă, salvându-i sufletul în formare de dilemele unei ficţiuni implacabile. Mai exact, decât să-i spui o poveste cu un lup sadic care ucide nişte iezi, lăsaţi nesupravegheaţi de o capră văduvă şi apoi lupul este omorât pentru fapta sa cumplită, mai bine îi spui o poveste cu o capră grijulie şi inteligentă, care, deşi îşi lasă copiii singuri acasă, îşi ia toate măsurile de precauţie pentru a-i proteja. Că doar nu despre răzbunare vrei să-i dai o lecţie copilului, ci despre modalităţile de a preveni răul.

De asemenea, cum ai putea să-i citeşti copilului pe un ton firesc povestea cu moşul care îşi bate cocoşul până acesta pleacă de-acasă şi cu baba care îşi bate găina până o omoară, când se ştie că agresarea animalelor în zilele noastre este ilegală! În plus, cocoşul, deşi găseşte o punguţă cu bani şi-o însuşeşte ca şi cum ar fi fost a lui. Poate era a boierului, că nu se specifică în poveste că nu era. Mie mi-ar plăcea să citesc copilului o poveste cu un cocoş care înapoiază punguţa cu doi bani celui care a pierdut-o.

„Fata babei şi fata moşului”… Un fel de găina babei şi cocoşul moşului… Desigur baba este capul răutăţilor şi iese în pierdere, ba chiar este ucisă de data asta în calitate de mentor al „răului”. Păi, te lasă inima să bagi în cap copilului o astfel de imagine strâmbă? Nu e mai bine să trăiască toţi fericiţi până la adânci bătrâneţi? Nu e mai liniştitor pentru tine ca părinte să-ţi înveţi copilul să-şi depăşească condiţia de victimă sau de călău şi să găsească echilibrul în  prietenie, în colaborare, dincolo de antipatii? Mie aşa mi se pare normal!

„Ursul păcălit de vulpe” se vrea o explicaţie haioasă a faptului că ursul nu are coadă; sau că o are mică. Uite, de-aia nu are ursul coadă, că l-a păcălit vulpea! Şi în povestea asta cineva devine victimă. Aşadar, ce-i spun copilului? Cumva că naivii îşi merită soarta de a fi păcăliţi şi nimic nu poate schimba acest lucru? Mi-e teama că mai târziu va fi chiar el ursul, care, deşi puternic, va prefera să-şi lingă, ca pe-o rană, frustrarea de-a fi înşelat în permanenţă, fără să mai caute o soluţie de-a se face respectat de vulpe. Sau va putea fi chiar vulpea, mereu victorioasă şi haioasă, care, cu zâmbetul pe buze, îţi trage preşul de sub picioare şi te întreabă îngrijorată cum s-a întâmplat să cazi. O echilibrare a forţelor în poveste trebuie restabilită imediat pentru a transmite un mesaj corect copilului: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”. Să înşeli este odios. Să păcăleşti poate fi distractiv, dar sigur este riscant pentru că îţi poţi pierde cei mai buni prieteni sau păcăleala se întoarce împotriva ta.

Şi lenea este un subiect interesant pentru copii. „Mi-e lene să mă-mbrac, îmbracă-mă tu!”, „Mi-e lene să mănânc, dă-mi tu!”, „Mi-e lene să scriu, îi spunem doamnei învăţătoare că m-a durut mâna!” etc. Cum îl urneşti să facă ceea ce trebuie? Promiţându-i posmagi? Ameninţându-l cu spânzurătoarea? Mai bine inventezi nişte prieteni buni care să-l scoată din starea letargică şi o casă magică, numită Casa Lenei sau Casa Leneviei, după caz, unde leneşul învaţă să muncească şi harnicul să se odihnească. Funcţionează? Păi, de dragul lui Piciorilă, picioarele se mişcă, de dragul lui Mânărilă, mâinile fac treabă, de dragul lui Bucătărilă şi bucatele aproape că se mănâncă singure, iar Tiţa-Actriţa face minuni cu dansul, cântatul şi povestitul. Copilul găseşte resursele de resuscitare în aceşti prieteni, iar lenea poate deveni o virtute, dar numai într-un loc magic, la un moment dat şi este numai pentru cei harnici…

După ce am zugrăvit camera copilului în roz şi albastru pentru a-i crea o atmosferă de fericire şi seninătate, după ce am lipit stele, galaxii şi fluturi pe tavan ca să viseze frumos, după ce i-am înţesat sertarele cu jocuri distractive şi rafturile cu păpuşi năzdrăvane, a venit şi rândul poveştilor să le „vopsesc”, să le înnoiesc, să le transform cu o tastatură magică într-o lecţie de viaţă unde toată lumea e fericită. M-am hotărât să apăr lumea viselor de traumele unor realităţi care nu sunt ale unui copil. Crima şi răzbunarea, bătaia, înavuţirea sunt subiecte care nu ar trebui să preocupe un copil mai mic de 8-10 ani. Iar răutatea, minciuna, lenea, însuşirea unor bunuri care nu-ţi aparţin sunt subiecte care ar trebui povestite cu grijă, pentru o educaţie corectă.

Însă, dincolo de grija unei educaţii corecte, marea bucurie a fost că poveştile rescrise au şters din ochii copilului excitaţia fricii de lup şi de babă. În plus, faptul că şi-a însuşit expresia „Ce e de făcut?”, care apare în fiecare poveste, este un semn îmbucurător că odrasla caută soluţii pentru a rezolva o problemă de viaţă specifică vârstei.

Sunt convinsă că fiecare părinte ştie să spună o poveste inedită şi cu tâlc copilului său. Dar nu prea are timp să o inventeze şi să o scrie, aşa că preferă să citească una gata făcută… Tocmai de aceea m-am gândit să public aceste poveşti, cărora poate le lipseşte umorul, oralitatea, geniul, dar au fost „testate” cu succes pe propriul copil, fiindcă a reţinut cu uşurinţă expresii şi personaje pe care le imită, fără să mi se pară agresive sau nedrepte.

Acum, copilul meu poate îmbrăţişa în siguranţă această carte. Poate nu este cea mai frumoasă carte de poveşti pe care mi-aş fi dorit să i-o ofer, dar sunt mulţumită că nu-i răneşte sufletul…

Spor la citit, lectură plăcută, vise frumoase, somn lin!

Maria Popescu

mariram89@yahoo.com

coperta povești vopsite

 

Advertisements
This entry was posted in Home. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s