Cu poveștile îndrăgostite

Îndrăgostită de poveşti

Azi:

  1. Albă ca zăpada şi cei 7 pitici
  2. Cenuşăreasa
  3. Frumoasa adormită
  4. Frumoasa şi bestia
  5. Mica sirenă

Dar mi-a trecut şi le-am rescris

Într-o zi, pe când citeam copilului poveşti cu prinţesele Disney, după ce văzusem şi filmele de desene animate cu aceleaşi personaje, mă trezesc cu casa invadată de frumoasele domnişoare.

-O, dar nu-mi vine să cred că vi-aţi făcut timp să ne vizitaţi! fac eu o reverenţă, ţinându-mă de pantalonii de trening. Sunteţi atât de drăguţe!…

Le admir sincer rochiile, accesoriile, machiajul, coafura şi, puţin derutată de prezenţa lor neaşteptată, mă străduiesc să fiu o gazdă bună. Le invit să se aşeze, scuzându-mă că nu am jilţuri princiare, dar ele, cu gesturi elegante, dansând şi cântând, îşi fac de lucru prin cameră.

Albă ca zăpada şterge praful şi găseşte un pantof de-al lui Barbie în maşina de spălat vase de jucărie. Cenuşăreasa duce rufele la spălat şi curăţă podeaua, felicitându-mă că nu mi-am luat o pisică, precum mama sa vitregă, să facă şi mai multă mizerie prin casă. Aurora culege scame de pe covor, spunând că sunt zmeure sau mure, semn că n-a adunat niciodată din pădure, aşa cum o trimiteau zânele bune, ea pricepându-se mai degrabă să cânte și să danseze. Belle citea dintr-o carte fără poze şi nu înţelegea cine sunt cele două fete cucuiete, Mândra şi Draga, de nu a auzit niciodată de ele, având în vedere că ea a citit mult la viaţa ei.

-O, mă scuz eu. Sunt personaje autohtone, româneşti, care n-au ajuns până acum nici măcar în librăriile din ţară, cu atât mai puţin la Hollywood, Disney sau măcar la Animeka în Franţa…

-E o carte interesantă! se entuziasmă Belle. O ador pentru că nu are poze, arată exact aşa cum îmi place mie! O carte fără poze stimulează imaginaţia, iar cele cu poze sunt bune pentru prostuţul de Gaston. Din păcate văd că toate pe care le ai pe-aici sunt pictate…

-Se înţelege.. doar e camera copilului! mă scuz eu din nou.

-Îl cheamă Gaston? râse Belle, crezând că face o glumă.

-Oh! exclam jignită.

Dar îmi spun că n-am înţeles bine aluzia nefericită a preafrumoasei şi răspund oarecum diplomatic:

-Este fetiţă, nu garson!

-Drăguţa de ea! zâmbi Belle, întinzând mâna spre ştrengăriţa mea să-i mângâie obrăjorii, dar aceasta şi i-a ascuns ruşinoasă în palme.

Mica sirenă atingea fiecare obiect din cameră şi se minuna de frumuseţea lui. La un moment dat a găsit tridentul de plastic al tatălui său şi s-a prefăcut jucăuşă că-l foloseşte ca să mănânce nişte stridii. Dar zgâtia de la mine din braţe i l-a luat din mână şi a început să se pieptene cu el.

-Îţi place să mă imiţi, mică prinţesă? chicoti Ariel.

-Eu sunt o pişcană, spuse fetiţa mea încruntându-se.

-O fetişcană, lămuresc eu.

-Da, o pişcană pe nume Vanessa şi Ursula şi am să fac o vrajă să-ţi iau vocea şi picioarele! o ameninţă fiică-mea pe Mica sirenă.

Prinţesa cu nume de detergent amuţi cu zâmbetul pe buze şi începu să-şi plimbe coada de peşte de colo-colo agitată. Mie, să-mi stea inima, nu alta, când am auzit cu ce grozăvii îmi blagosloveşte musafirii puştoaica mea de numai trei ani. Dar nu m-a durut atât de tare că a vorbit necuviincios, cât faptul că în mintea ei fragilă şi nevinovată a început să se identifice cu un personaj negativ.

-Nu e voie, prinţesă mică, să-ţi doreşti să fii vrăjitoarea cea rea! încerc eu să dreg busuiocul şi să-i schimb opţiunea nefastă. Ai văzut ce păţeşte Vanessa în final, cum ia bătaie de la toate păsările cerului? Apoi ai văzut că moare tocmai pentru că este foarte rea! Eu nu cred că vrei să ţi se întâmple la fel! Aş fi foarte tristă dacă ţi-ai mai dori să fii Ursula și să te comporţi ca ea…

-Bine! se înduplecă fetiţa, de dragul meu sau fiindcă am rugat-o. Atunci o să fiu Triton cu tridentul magic, dar voi face şi o soluţie vrăjitorească să mă transform într-o pişcană frumoasă ca să cânt cu vocea lu’ Mica sirenă din cochilie!

-Să cânţi cu vocea Micii sirene, o corectez eu.

-Hahaha! râse Belle. Asta zic şi eu imaginaţie, frumoaso!

-Nu sunt Frumoaso! Tu eşti Frumoasa, eu sunt Bestia şi mă lupt cu lupii, îl bag pe taică-tău la închisoare şi îl omor pe Gaston.

-Aoleu, prinţesă mică! mă supăr eu. Ce-ai păţit de-ţi doreşti să fii toţi oamenii răi din poveşti?

-Î-î, pardon! tuşi cu reproş Belle. Bestia e un prinţ cu suflet bun şi nu îl omoară pe Gaston, ci acesta cade singur de pe zidul înalt. Gaston chiar şi-a meritat soarta pentru răutatea lui…

-O, să nu-ţi fie cu supărare! mă ia şi pe mine gura pe dinainte, fără să-mi dau seama. Dar mi se pare că nu i-ai prea dat nicio şansă bietului Gaston… Cred că la fel ai fi putut transforma în bine şi pe vânătorul mitocan cu bunătatea şi înţelepciunea ta, cum ai făcut și cu Bestia, dar din păcate Gaston nu avea un palat cu care să te impresioneze, deci nu te-ai implicat!..

-Mama zice că trebuia să-l înveţi pe Gaston să citească! mă pârăşte fiică-mea prinţesei.

-Ar fi fost într-adevăr o provocare! răspunse Belle, visând deja cu ochii deschişi un scenariu la care nu se gândise. Timpul nu este pierdut!…

-Eu sunt Gaston şi înjunghii Bestia, mă lovi fetiţa cu pumnişorul ei moale, probabil ca să le supere pe prințese și pe mine să mă facă de rușine.. desigur, fără să-și dea seama că e ceva rău.

-Nu eşti Gaston, frumoaso! spuse prinţesa Aurora ca să o mai îmbuneze pe micuţă. Eşti frumoasa Rose (răuz), de la cabana din poiană, care dansează cu prinţul Filip!.. Și o luă la dans pe fetiţa mea cântând împreună „Once upon a dream”: „Am plutit de mână pe-o aripă de vis…”. Tralalala!

Erau atât de drăgălaşe, Aurora sprinţară şi iubita mea copilă tăvălindu-se pe jos, împiedicată de atâtea piruete elegante şi paşi mărunţi.

-Mai cu graţie, iubito, nu te prosti! o sfătuiesc eu de pe margine, uşor dezamăgită de prestaţia odorului.

-Am un verişor care se numeşte Filip, spuse fiică-mea Aurorei. El e prinţul tău, nu-i aşa? o întrebă pe prinţesă.

-Ştiu şi eu, zâmbi ea amuzată. Câţi ani are?

-Doi ani.

-E prea mic ca să fie prinţul meu şi trebuie să fie şi de neam împărătesc, se eschivă amabil Aurora.

-Bunica lui e o doamnă cu suflet de regină, aşa a spus mami! Aşa că te poţi căsători cu el când o să crească mare…

-E bine de ştiut! zâmbi Aurora, dansând în continuare nepăsătoare, cu gândurile la prinţul ei, probabil.

Dar micuţa mea „pişcană” se opri în loc supărată şi punându-şi mâinile în şolduri se răsti la Frumoasa adormită:

-Ba ai să te căsătoreşti cu el, altfel mă transform într-o Malefică şi trimit porcii mistreţi după tine să te caute în fiecare pătuţ de copil ca să te înţepe cu un fus!

-Ooo! făcură prinţesele luate prin surprindere, exasperate de atitudinea voit răutăcioasă a fetiței mele. Însă nu uitară să zâmbească şi să-şi păstreze entuziasmul ca nişte adevărate domniţe de rang nobil, gândind pozitiv până la ultima suflare.

-Malefica e ucisă de prinţul Filip, copilă! spuse Aurora, răsuflând uşurată că scăpase

-Eu o să mă feresc de sabia lui şi nu o să mor! scoase limba micuţa mea, pusă pe harţă.

-Iubito, intervin eu împăciuitoare, îţi aminteşti ce te-a învăţat mătuşa Piciu? Să spui că tu eşti Benefica, nu Malefica! Şi că trebuie să te comporţi ca o prinţesă frumoasă care face numai bine, care vorbeşte frumos şi zâmbeşte tot timpul…

-Nu sunt Benefica, eu sunt Malefica! nu se lăsă convinsă micuţa.

-Se supără mătuşa Piciu pe tine şi nu mai vine pe la noi! Că ei îi plac beneficele, nu maleficele!

-Bine, sunt Benefica! acceptă fetiţa cu jumătate de gură, amintindu-și de cadourile pe care mătușa Piciu i le aducea mereu. Și dacă n-ar mai veni mătușa, ar fi bai mare!

-Sigur! răspund mai liniştită, cu gândul că mi s-a dat odrasla pe brazdă.

-Suntem tare dezamăgite că nu ne iubeşti! mimară bosumflarea
cele cinci prinţese.

-Îmi cer scuze! zic eu jenată. O să credeţi că sunt o mamă rea şi mi-am educat greşit copilul!…

-Lăsaţi, doamnă, mă consolă Cenuşăreasa, că noi suntem obişnuite cu răutatea oamenilor! Toate ne-am confruntat cu nedreptatea şi am supravieţuit! Doar nu o veţi putea întrece în maliţiozitate pe mama mea vitregă! Nimeni nu o poate depăşi…

-Uf, domniţă! îmi dau şi eu cu părerea. Să nu te superi, dar tot mă întreb dacă mama ta vitregă era rea cu adevărat!… Mă gândesc că dacă avea suflet hain, ar fi fost oportunistă şi te-ar fi scos la mezat prinţului, ca pe-o bucăţică de carne de mare valoare, pentru a se îmbogăţi ea şi fiicele ei! Să înţeleg că era mai mult invidioasă decât lacomă de bani? Nu-mi prea vine să cred!…

-Cum, necum, aşa s-a întâmplat povestea! spuse Cenuşăreasa puţin tristă. Dar am depăşit momentul, nu-mi place să mi-l amintesc! Mai bine vesele să dansăm ca-n sala mare a palatului sau cu bostanul să fugim în goana şoriceilor! se entuziasmă ea copilăreşte, făcând câţiva paşi de dans.

-Mama ta vitregă a avut dreptate să nu te lase la bal.. fiindcă erai prea mică să te măriţi cu prinţul! Aşa mi-a zis mama, mă pârî drăgălaşa odraslă, trăgând-o pe Sindărela de rochie.

-O, mama ta are dreptate! se opri Cinderella din alunecarea pe ritm de vals. Şi tu eşti prea mică să mai stai de vorbă la ora asta cu noi! Hai, că s-a făcut târziu, du-te în camera ta la culcare!

-Păi, asta e camera mea! zise fetiţa cu buza de jos răsfrântă, gata de plâns. Nu vreau să mă culc!

-Ei, vezi? râse Cinderella. Şi eu mi-am dorit să fiu în mijlocul atenţiei la bal, cum îţi doreşti şi tu acum să nu lipseşti de la întâlnirea cu noi din seara asta!

-Să înţelegem că nu pentru prinţ te-ai dus la bal, ci pentru dans? râseră celelalte prinţese, dându-şi coate. Sărmană Cenuşăreasă îndrăgostită!…

-Mie mi s-a părut, mă bag eu în seamă fără să mă-ntrebe nimeni, că te-ai căsătorit cu prinţul pentru a scăpa de mama vitregă! Am dreptate?

-Nu-i adevărat! se apără Cinderella. N-aţi înţeles nimic! Eu m-am îndrăgostit de-adevăratelea de prinţ..

-O, cum să nu! o necăjiră prinţesele, învârtind o horă veselă în juru-i. Hai, mărturiseşte, dă-ţi arama pe faţă! Ştim noi foarte bine că nu îl iubeşti sincer! se zbenguiau ele răsfăţate şi delicate, ca într-un joc inocent de fete mari, puse pe şagă.

-Să nu te superi, prinţeso, dar eu cred că ţi-a făcut un bine mama vitregă că nu te-a lăsat la bal. Iar tu cu zâna bună aţi greşit că i-aţi nesocotit hotărârea. Mă gândesc ce exemplu bun daţi tuturor minorelor ca tine care vor fugi de-acasă la discotecă, după modelul tău, şi acolo, în loc de prinţi sau persoane cu maniere, vor găsi nişte viciați.. bețivi sau nenorociţi de peşti care le vor trafica. Le pun să „danseze” în numele iubirii!…

-Haideţi, doamnă, că exageraţi! Discotecile sunt haioase, oamenii nu sunt aşa răi cum credeţi dumneavoastră! mă periară prinţesele, privind-o binevoitor pe zgâtia mea cu ochi răutăcioşi.

-Eu sunt Merryweather! zise micuţa. Şi Flora şi Fauna sunt tot eu… Şi noi o să mergem la discotecă şi îl luăm şi pe Samson, calul lui Filip, să dansăm, să facem tortul de ziua mea cu baghetele magice!…

Prinţesele se priviră surprinse de vorbele dezlânate ale copilului, apoi începură să râdă.

-Aşa sunt copiii, înţelegem, nu vă faceţi griji! spuseră ele, văzându-mă stupefiată că odrasla reuşeşte să mă facă de ruşine cu vârf şi îndesat. Copiii au tot felul de dorințe neînțelese!

-O fetiţă din vecini voia neapărat să aibă o coroană de aur ca cea a Frumoasei adormite şi atâta i-a bătut la cap pe părinţi până aceştia au cedat şi i-au făcut una leită…

-O altă fetiţă a dorit neapărat să aibă o coadă de peşte şi părul roşu. Mama i-a cumpărat peruca, iar tata i-a croit un sac verde sub formă de coadă de pește şi toată ziua se târa micuţa „sirenă” ca o focă prin casă cântând „Kiss the girl”…

-Mai bine cânta „Poor unfortunate soul”…

-O mai ţineţi minte pe cea care ne-a cerut să ne transformăm în cei şapte pitici? Hahaha!

-Sunt atât de drăgălaşi puii de om! se amuzară prinţesele desenate impecabil …

-Apropo de povestea cu cei şapte pitici, mie ce-mi reproşaţi? întrebă naivă Albă ca zăpada, fredonând un „silly song”.

-Tu în povestea ta de iubire ai un interes imobiliar, mă trezesc eu comentântând, de parcă i-aş fi ghicit destinul în ceaşca de cafea.

-O, cum aşa? se indignă Albă ca zăpada, gata să o podidească lacrimile.

-Iartă-mă! Îmi cer scuze! Am spus o tâmpenie! N-am vrut să sune chiar aşa! bat în retragere, limitându-mi argumentele..

-Eu, zise şi „pişcana” mea pe un ton foarte serios, ca un povestitor, o să amestec un ochi de broască cu o pânză de păianjen ca să fac o poţiune. O beau şi mă transform într-o babă urâtă cu negi mari şi nas coroiat şi vin, pâş-pâş, la căsuţa piticilor cu un măr otrăvit, iar tu o să mănânci mărul nespălat şi o să mori…

-Ooo! ne speriarăm toate la auzul acestei prorociri ca un blestem.

De fapt, fetiţa mea, nu că-i iau apărarea, dar nu făcea altceva decât să repete povestea pe care i-o citisem de nenumărate ori. Că odrasla mi se identifica şi cu regina cea rea, dar şi cu celelalte personaje, e de la sine înţeles… „Că aşa sunt toţi copiii!”, mă consolez, încercând să-mi recapăt încrederea că micuţa va creşte şi, fiindu-i eu alături să o îndrum, va distinge până la urmă între bine şi rău, alegând să fie prinţesa din poveştile cu final fericit!

Pentru că întâlnirea fusese oarecum compromisă, n-am mai lungit vorba şi am anunţat că e ora când Ene vine pe la gene. Aşa că prinţesele plecară în lacrimi şi bezele, cu un „ding!” de baghetă magică sub forma unui băţ de frigăruie. Speram să le revăd peste câţiva ani, să fie exemplu de simplitate copilei, care începuse deja să dea iama curioasă prin rujurile, ojele şi bijuteriile bunicii sale.

Dar nu-mi adormi bine odorul, că Thumbelina cea jucăuşă mă trase de un deget spre living, unde mă aşteptau prinţesele. Nu înţelegeam de ce au rămas, dar mă bucuram de prezenţa lor înviorătoare. Erau tinere, frumoase, bogate, îndrăgostite, căsătorite cu nişte prinţi minunaţi, sensibili şi atenţi, care nu fumau, nu consumau alcool, nu se drogau şi nici nu preacurveau. Tocmai de aceea iubeam poveştile lor! Îmi plăceau la nebunie pentru că erau perfecte!

-Te rugăm, salvează-ne! spuseră prinţesele, cu un aer conspirativ care nu le era caracteristic.

-Cine, eu? făcui ochii cât ceapa, surprinsă de rugămintea neaşteptată a fetelor de succes. Să vă salvez?… Şi eu care mă pregăteam să vă fac un ceai de tei… Faceţi mişto de mine, nu-i aşa? Aveţi prinţi care să vă salveze, părinţi, rude, armatele regilor, zânele bune cu baghete magice şi, nu în ultimul rând, voi însevă puteţi să vă ajutaţi singure!… Sunteţi sănătoase, inteligente, aveţi o armată de specialişti, scenarişti, desenatori, magicieni profesionişti la picioare şi la-ndemână… Dar ce-aţi păţit?

-Să nu ne înţelegi greşit! Ne plac poveştile noastre, lumea e înnebunită după noi, copiii ne adoră, avem succes maxim. Practic ne bucurăm de o carieră înfloritoare pentru tot restul vieţii, vieţii oamenilor… Dar nu suportăm rolul care ni s-a dat! Putem mai mult de-atât, iar faptul că ne mărităm în poveste, ne enervează cel mai tare!

-Pardon?

-Nu vrem să ne mărităm aşa din prima! Dragoste la prima vedere, ce nebunie!.. Dacă s-ar putea fără căsătorie, doar prietenie, ar fi minunat!…

-Cum, voi nu vreţi să vă căsătoriţi? le întreb uimită.

-Da, noi nu vrem să ne căsătorim!

-Sunteţi sigure? Toate fetele din lumea asta visează să se căsătorească…

-Numai cele sărace! Pentru că au interese materiale…

-Păi şi voi cum sunteţi? Mie îmi păreţi tot nişte sărăntoace…

-Noi suntem prinţese, madam! Avem alt statut. Se pare că n-ai realizat, dar noi ne-am căsătorit din dragoste…

-Ba nu, fetelor! interveni Albă ca zăpada. A avut dreptate madam când a spus mai devreme că în povestea mea de iubire am avut un interes imobiliar…

-Ah, în sfârşit, cineva care recunoaşte! mă luminez eu la faţă.

-E adevărat că sunt prinţesă, dar datorită mamei vitrege, regina cea rea care voia să mă lichideze, am fost nevoită să mă ascund în pădure. Am dus o viaţă de sălbatic, fără condiţii de igienă minimă şi nu mai suportam, trebuia să-mi găsesc o casă de oameni unde să stau. Ce e rău în asta?

-Ai profitat de pitici, o dojeniră prinţesele.

-Nu, ei au profitat de bunătatea mea. La câtă treabă făceam, ar fi trebuit să-mi ofere pe lângă adăpost şi nişte bănuţi. Dar pentru că nu aveam experienţa pieţei de muncă, am ales să fac mâncare şi curăţenie ca şi cum le-aş fi fost o soră mai mare, fără să le cer nimic în schimb, doar găzduire. Acum, că am ieşit şi eu în lume, realizez că preţul meu trebuia să fie şi mai mare având în vedere că sunt prinţesă. Câţi n-ar da o avere să le facă mâncare şi curăţenie Albă ca zăpada?…

-Dacă erai o japiţă de prinţesă, scuzați limbajul, mă trezesc eu că-i iau apărarea prințesei, ai fi stat în vârful patului şi piticii ar fi muncit pentru tine… Ha-ha! N-ar fi fost rău, dar ar fi fost greşit!

-Ei, vedeţi? se mai însenină Albă ca zăpada.

-Şi cu prinţul, care a fost aranjamentul? întrebară prinţesele. Nu că n-am şti, dar am vrea să auzim din gura ta!

-Prinţul a fost drăguţ. Toată lumea crede că m-a sărutat, dar de fapt mi-a făcut respiraţie gură la gură ca să-mi revin. Mă înecasem cu mărul şi am leşinat, iar el a fost inspirat să mă resusciteze…

-Dacă te-a salvat de la moarte, era normal să te salveze şi de sărăcie! o ironizară prinţesele.

-E verificat de psihologi faptul că oamenii se îndrăgostesc de salvatorii lor, nu trebuie să o suspectaţi că s-a căsătorit doar din interes! îi iau eu din nou apărarea prinţesei. Ceea ce nu înţeleg este faptul că povestea îl exclude pe rege, înâiul salvator al ţării, dar mai ales al propriului copil. Cu atât mai mult că acest copil este o fetiţă care şi-a pierdut mama naturală! Oricine citeşte povestea sau vede filmul se întreabă pe bună dreptate de ce nu i-ai spus tatălui ce ţi se întâmplă…

-De parcă nu ştii că a fost vrăjit de regină? răspunseră prinţesele.

-Of! se plânse Albă ca zăpada. Tata era plecat mereu cu treburi politico-administrative peste tot în lume şi mă vedea foarte rar. Petreceam împreună câte o vacanţă pe an de numai o săptămână şi chiar şi atunci eram întrerupţi de diverse chestiuni urgente ale împărăţiei. Ca să-l mai încarc şi cu nemulţumirile mele, mi se părea egoism curat…

-Asta-i o aberaţie, prinţesă! mă revoltai. Realizezi că-i faci o nedreptate propriului părinte, că-l excluzi din viaţa ta, că nu-l laşi să te ajute când ai nevoie? Pe de altă parte, mi se pare nefiresc. De obicei, copiii fac necazuri părinţilor, tocmai pentru a le atrage atenţia şi a-i implica în sfârşit în viaţa lor! Explică-mi! Ai fugit de-acasă, așa-i? Mama vitregă nu ți-a făcut nimic rău..

-Nu contează cum a fost cu adevărat, eu sunt o prinţesă independentă care îşi rezolvă singură problemele, fără să ceară ajutor!

-Da, şi uite unde ai ajuns… Te vaiţi că te-ai căsătorit din interes cu un prinţ pe
care deşi îl iubeşti, ţi l-ai dori doar prieten! Nu înţeleg!

-Nu trebuie să înţelegi, că nu e nimic de înţeles. Lucrurile se întâmplă şi aşa rămân…

-Păi şi atunci, eu cu ce să te ajut?

-Să schimbi puţin povestea, să-mi redai libertatea…

-Divorţează! E la modă acum…

-Nu pot! Ar fi o poveste cu final trist şi nu-şi doreşte nimeni acest lucru!

-Bine, atunci de ce aţi venit la mine?

-N-am fi venit, că nu te cunoşteam! În plus mai locuieşti şi la marginea lumii.. a treia, dar zâna bună ne-a trimis la tine…

-Zâna bună şi-a amintit de mine? m-am emoţionat eu subit. Apoi m-au înecat lacrimile şi am început să plâng în hohote, câteva minute, cum n-am mai plâns de când eram copil.

Prinţesele m-au consolat, m-au îmbrăţişat ca şi cum aş fi fost una de-a lor. Dar le-am îndepărtat şi mi-am recapăt demnitatea de părinte autoritar. În secunda următoare am mai tras un ropot de plâns şi m-am liniştit.

-Ei, aşa suntem noi fetele! mă alinară şi mă alintară prinţesele. Toată ziua ne plouă ochii şi dăm apă la şoricei…

-Bref, ce trebuie să fac ca să vă fie bine? le întreb ca să-mi curm dulcea suferință.

-Ni s-a spus că ai o tastatură magică şi faci vrăji cu ea…

-Nu pot da timpul înapoi…

-Nici nu trebuie. Dar vei scrie „Adevăratele poveşti ale prinţeselor. Azi: Albă ca zăpada, Cenuşăreasa, Aurora, Belle şi Ariel”. Nu-i minunat?

-Sună otevistico-manelistic, nu mă bag în combinație!

-Tu chiar nu realizezi impactul asupra viitorului tău? „Poveştile adevărate” vor fi traduse şi vor ajunge la Disney, vei deveni celebră…

-Nu mă interesează! Nu spun că nu-mi place ideea, dar perspectiva nu mă reprezintă… Sunt Nimeni din lumea a treia, nu-mi pot imagina că voi ajunge la Disney, decât sub formă de muțunache, plătitor de bilet!..

-Da, înţelegem! Ne-a avertizat zâna bună că e dificil de discutat cu tine şi că trebuie să negociem altfel… Eşti o sărăntoacă din lumea a treia care nu are ambiţii. Nu-ţi doreşti bani sau prestigiu, ceea ce e de neînţeles! Se pare că au reuşit guvernele voastre să vă aducă la stadiul de plantă, fără speranţe, orgolii, luptă, doar nevoi simple şi de-aia nu se poate discuta normal cu voi, cu tine! mă persiflară prinţesele occidentale. Ca să te motivăm, trebuie să-ţi zicem neapărat ceva de odraslă, altfel n-avem nicio şansă!

-Numai fiţi blânde, că altfel ne supărăm! le tratez eu cu aroganța unei mame orgolioase…

-Pace, că n-am venit cu chef de ceartă! Dar gândeşte-te la impactul pe care îl au poveştile noastre asupra fetiţei tale! atacară prinţesele cel mai vulnerabil punct al oricărui părinte. Imaginează-ţi că basmele noastre o învaţă să se căsătorească aşa tânără ca noi, înainte de a-şi face o carieră… Nu-ţi convine, aşa-i?

-Adevărat, asta chiar m-ar obliga să rescriu poveştile, dar nu sub titlul impus de voi..

-Găseşte tu unul, dacă ăsta nu-ţi place! se entuziasmară prinţesele.

-Nu numai că-mi displace, dar nici nu e moral. Sincer, dacă ar fi să vorbim despre „adevăratele poveşti”, voi ar trebui să fiţi arestate pentru furt de identitate.

-Noi?

-Veniţi să vedeţi cu ochii voştri, în curte se află adevăratele prinţese! le chem eu la fereastră.

Fetele dădură din mâini a lehamite. În faţa casei într-adevăr se aflau cinci prinţese care semănau cu ele destul de mult. Veniseră la mine încă din copilărie şi tot îmi dădeau sfaturi despre iubire, înnebunindu-mă cu ideile lor învechite şi spiritul de sacrificiu, oripilându-mă cu întâmplările cumplite prin care trecuseră, speriindu-mă cu destinul lor tragic.

-Aş! Ai idee câte puştoaice se dau drept noi? îşi dădură ochii peste cap prinţesele Disney, sătule de situaţia penibilă. Şi-au făcut operaţii estetice ca să ne semene şi tot prăfuite, fără haz apar! Ce prostie!

-Din păcate pentru voi, poveştile acelor prințese s-au scris cu 200 de ani înaintea alor voastre. Iar autorii cred că le sunt nemulţumiţi că au fost daţi la o parte sau că au fost asociaţi cu o viziune modernă, simplistă, uşuratică, ce nu îi caracterizează.

-Ba s-avem pardon, madam, dar producătorii noştri sunt persoane respectabile! Probabil le-au plătit deja drepturi de autor acestor domni… Cum se numesc?… Fraţii Grimm, Perault şi Andersen.

-Cu toată stima pentru înaintaşi.. Jacob şi Wilhelm Grimm, Charles Perault şi Hans Christian Andersen… Mă rog, habar nu am despre aspectele juridice, consider că moralitatea îndoielnică a demersului este compensată cu utilitatea lui, deci sunteți ok. Pe mine, însă, mă interesează impactul poveştilor voastre asupra copilului meu. În condiţiile de faţă, eu ce-i spun fetiţei? Că sunt două Cenuşărese, două „Frumoase adormite”, două poveşti cu Albă ca zăpada… Cred că o să fie cam derutată, mai ales că subiectele sunt asemănătoare. Iar acum, colac peste pupăză, voi veniţi la mine să schimb finalul poveştilor şi să nu vă căsătoriţi din dragoste la prima vedere, ci să vi se acorde timp pentru a vă face o carieră profesională…

-Pe lângă carieră, am vrea să mai cunoaştem şi alţi prinţi! îmi sugerară prinţesele, implorându-mă din priviri.

-Asta să o credeţi voi! Nici nu mă gândesc să vă transform în nişte… Nici nu îndrăznesc să vă asociez cu acel cuvânt! Nu! Vă vreau pure, ca nişte virgine…

-Şi dacă rămânem virgine, cum o să mai facem copii?

-Treaba voastră, nu vreau să aflu!…

-Hai că am glumit! Renunţăm la ceilalţi prinţi, dacă te sperie subiectul!

-Perfect! Dar cum rezolvăm cu identitatea voastră?

-Habar n-avem! Asta e treaba ta!

-Halal!

Mi-am adunat gândurile, am atins tastatura şi pe ritmul de râşniţă al coolerului de la calculator, am început să-mi macin ideile, mărunt, mărunt, până nu a mai rămas nimic din ele. Prinţesele moderne ieşiseră deja în curte să se joace cu prinţesele clasice şi privindu-le eu de la fereastră cum se împrietenesc, mi-am dat seama că totul este posibil şi perfectibil.

Ca să scap de puştoaicele astea prizoniere în mintea mea, ar trebui să le deschid un drum nou care să le mulţumească, să mă mulţumească, dar mai ales să scriu o poveste care să-i lumineze copilului meu calea iubirii pentru a fi fericit şi împlinit sufleteşte.

Acum ar trebui să urmeze o poliloghie despre iubire, plecând de la o viziune medicală, iubirea ca dereglare hormonală şi ajungând la o concluzie cinică, pe care orice om matur de pe lumea asta ţi-ar spune-o: fericirea eternă e imposibilă, dragostea e un bun consumabil, o necesitate fiziologică şi spirituală, ce culminează cu naşterea unui copil pentru perpetuarea speciei… Sau ceva de genul ăsta.

Poveştile de iubire pe care le ştiu eu din viaţa reală sunt toate un eşec. Dar absolut toate, fără excepţie! Compromisul şi rutina sunt singura raţiune de sudare a cuplurilor. Aşa că eu ce să-i spun copilului despre iubire astfel încât să nu-l mint că există una perfectă, unică şi să-l ajut să nu-şi irosească viaţa căutând haotic în noianul de întâmplări şi poveşti de dragoste episodice un sens! Cum să-i explic că funcţionează afecţiunea, fără să-l demoralizez, ucigând din faşă speranţa unor sentimente şi trăiri fireşti, simple, sincere?…

Mi-am dat seama că această dilemă nu o pot rezolva rescriind poveştile prinţeselor, ci scrijelind o enciclopedie, aşa că am simplificat subiectul şi m-am rezumat la tema emisiunii, aşa cum am învăţat la şcoală, adică să nu bat câmpii, ci să punctez cerinţele.

Ok, să scriem poveştile, să eliberăm prinţesele!…

Mi-am luat globul de cristal, am dat în bobi şi în cărţi, am pus domniţele să bea cafea şi ceaiuri ca să citesc în zaţuri și resturi de floare, iar seara când se lăsă întunericul şi stelele îmi făceau cu ochiul, am luat pulsul astrelor şi am ascultat prorocirile vântului. Aşa am reuşit să aflu de ce iubirea este asociată cu femeile tinere, iar poveştile de iubire poartă numele unor prinţese. Aşa am înţeles că dragostea lor oportunistă era de fapt oportună şi nevinovată. Plus multe altele, cum ar trebui fetele astea să se maturizeze ca să se bucure de o iubire adevărată, că duşmanul care ne tot amenință este de fapt în noi şi mai puţin printre semenii noştri… etc… rămâne de văzut… Aşa că trebuie să luptăm cu noi în primul rând pentru a fi fericiţi, fiindcă celorlalţi oricum nu le pasă sau le pasă prea puțin!

Apoi i-am chemat pe prinţi la raport şi i-am rugat să-mi povestească ce şi cum. Le-am descântat scuturile şi săbiile, le-am citit în palmă destinul şi în gânduri n-am găsit nimic, doar fantezii superficiale. Pardon, idei măreţe! În final mi-am dat seama cum stau lucrurile cu poveştile astea de dragoste care au supravieţuit secolelor şi dezastrelor. Imediat mi-am început vrăjile, să ţes din nou destinele prinţeselor pe tastatura magică, împletind cu cele zece baghete fermecate de la mâini intrigi umane, demne de luat în seamă, zic eu, dar mai ales care să-i mulţumească pe protagonişti, plus pe fiică-mea să o facă mai deşteptă ca să caşte bine ochii la mrejele iubirii, să nu se împotmolească inutil în ele.

Când le citiră, prinţesele strâmbară din nas, dar nu comentară nimic pentru că au obţinut exact ce şi-au dorit: libertatea, că-i mai bună decât toate şi izvor nesecat de frumuseţe! Aşa am încetat şi eu să mai oftez sau să lăcrimez cu gândul la ele, la prinţesele de care m-am îndrăgostit în copilărie întâiaşi dată şi nu le-am trăit destinul niciodată!…

Iar dinspre partea fiică-mii, am înţeles în sfârşit de ce nu le suportă!.. Că cică îi fac concurenţă şi vor să-i fure prinţii din poveşti! Deci ea trebuia să se căsătorească cu toți, de-aia le ura pe prințese!!.. Hahaha! Deșteaptă făptură, pragmatică progenitură, cumplită perspectivă!!…

Aşa că… Eu ce să mai spun? Fiecare-i cu povestea și viziunea proprie asupra lumii şi îmi pare sincer rău că m-am amestecat să stric nişte poveşti de iubire clasice! Dar nu m-am putut abţine! Iar prinţesele create de mine, chiar dacă nu-mi plac, parcă sunt mai integrate în lumea asta suprapopulată şi nefericită, cu un procent mare de divorţuri.

Pe de altă parte, una vă mai zic şi vă las în treaba vostră: eu, zău, aş fi mai fericită să-mi ştiu copila cu picioarele pe pământ, nu cinică, ci cu picioarele pe pământ, să nu viseze de pe la cincisprezece ani, când fizic devine femeie, la iubirea veşnică şi la prinţi cu care să se căsătorească! Nu de alta, dar mai are examene de dat, plus admiterea la facultate şi dacă le ratează pe motiv că a descoperit iubirea veşnică, „cea care le rezolvă pe toate şi e esenţa vieţii!”, i s-a cam dus pe apa sâmbetei viitorul!

Se poate trăi şi fără facultate, e adevărat, nu-i bai, dar ca părinte ţi-ar părea rău parcă să nu-i plăteşti şi jucăria aceasta foarte scumpă, „studiile universitare”. Că te-apucă durerile de cap să-ţi vezi copilul că se limitează și acceptă ceva atât de ieftin / comun cum e iubirea.. pupături şi hâţa-hâţa!

Gata, nu mai zic altceva, doar: „Spor la citit! Somn lin, fără griji.. Am rezolvat și problema iubirii la minori: fără iubire! Mulțumesc pentru înțelegere!

povești îndrăgostite coperta

Advertisements
This entry was posted in Home. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s