Muncile lui Hercule la Băile Herculane

Era vacanța de vară și prietenii mei plecaseră la bunici sau la mare, numai eu rămăsesem să mă plictisesc ca-n fiecare an pe aceleași trei străzi paralele ale orașului Băile Herculane.
Într-o zi stăteam lângă statuia lui Hercule din centrul vechi și aruncam câte o monedă de cinci bani în fântâna din jurul soclului, punându-mi dorințe… Să fiu bogată, să fiu frumoasă, să fiu deșteaptă, să lucrez pentru Bill Gates (cum mi-a spus mama), să prind peștișorul de aur, să mă întâlnesc cu Cenușăreasa la Disneyland, să mă joc cu Tom și Jerry, să-l fac pe Hercule să vorbească, să-mi crească aripi cu care să zbor deasupra orașului… Câte și mai câte! Știam că sunt vise care nu se vor împlini niciodată, așa că mă distram inventând cele mai zăpăcite gânduri!
La un moment dat am observat că Hercule începe să se miște pe soclu… Își trosnește oasele de fier și coboară lângă mine natural, ca și cum ar fi fost normal să-mi vorbească. Mie mi-a stat inima, dar nu m-am arătat speriată! Am zis „Săru-mâna!” cum mă învățaseră părinții acasă și priveam insistent măciuca cu care ar fi putut să-mi zboare creierii. Ca să nu mai zic de pielea leului din Nemeea pe care Hercule o purta nepăsător pe umăr… Mi se părea că o să prindă viață și o să ne mănânce pe amândoi.
Hercule a căscat plictisit, scărpinându-se cu măciuca pe spate, apoi m-a privit cum mă holbam la el. Zăngănea ca o piele de fier, scârțâia pe la încheieturi, iar când căsca, i se auzea un ecou în burtă. „Cum te cheamă?”, m-a-ntrebat și i-am răspuns automat pe un ton pierit: „Cumva și nu-i de mutra ta, am 6 ani, dar sunt foarte deșteaptă! Mama lucrează în restaurantul de peste drum, iar dacă-mi faci rău, te vede și cheamă poliția!”.
Statuia lui Hercule a râs: „Dar de ce să-ți fac rău?”… „Fiindcă ești omul negru?”… „Hahaha! Dar oamenii negri sunt toți răi?”… „Nu știu! Așa e jocul, așa zice lumea!”… „Dar tu ce crezi?”… „Eu mai bine mă duc acasă, că nu am voie să vorbesc cu străinii!”… „Păi eu nu sunt străin! Că mă cunoști foarte bine, toată lumea știe că-s Hercule-statuie!”… „Da, dar ești străin, râd eu strâmb, adică grec.. din Grecia!”… „Păi vorbesc românește.. că tu poate nu știi grecește și deci totul e în regulă!”… „Da, am observat, dar nț!”… „Uite, dacă vrei, te însoțesc și-i ceri voie mamei tale să mergem împreună la pescuit!”… „Mai bine o sun că am telefon 3G plus monitorizare video prin satelit 24 din 24 de ore! Ea știe deja că stai de vorbă cu mine, așa că nu ai cum să-mi faci rău că te arestează imediat! Chiar acum un agent SRI sau FBI ascultă conversația noastră!”…
„Hahaha! a râs Hercule. Stai liniștită că nu mă apropii de tine! Promit să păstrez distanța… legală!”… „Perfect!”… „În plus n-aș îndrăzni pentru că sigur știi judo, king boxing și karate, iar eu nu sunt așa sprinten ca tine! Mi-e teamă că o să mă învingi!”… „Asta așa e! Uită ce mușchi am! îmi încordai tendoanele sibilinice ca un luptător adevărat, cum învățasem la lecțiile de sport de la grădiniță. Dar dacă vrei, putem pescui în fântâna ta! Ne prefacem că sunt pești în ea, i-am propus eu ca să ne împrietenim totuși. Era mare lucru să fii amic cu Hercule! Dacă le povesteam băieților de la bloc, sigur mă luau și pe mine în gașca lor la bătăile din cartier!”
„Da, zise statuia, uite o balenă dansează tango cu un rechin, iar doi pești spadă croșetează o rochiță din mătasea broaștei!”… „Nț, nu cred pentru că în Cerna nu se găsesc rechini, balene sau pești spadă, ci păstrăvi, mrene și albișoare!”… „Știu… raci, șerpi de apă și mormoloci. Ca să nu mai amintim de comorile păzite de monștri pe care le pescuiesc unii mai norocoși.”… „Nu există monștri și nici comori!”… „Serios? Eu întotdeauna mi-am imaginat că-n lacurile de pe Cerna doarme câte un monstru ca cel din Lockness călare pe o ladă cu bani de aur, cu nestemate și bijuterii.”… „Păi atunci, dacă ești puternic, de ce nu te duci tu să-i ucizi și să iei comorile?”… „Pentru că monștrii sunt pașnici, iar comorile aduc ghinion!”… „Hahaha! Ce prostie! Unde ai mai pomenit monstru pașnic și comoară cu ghinion? Hai că ai zis ceva amuzant!…”
Zâmbind, Hercule cel negru și frumos și-a înmuiat măciuca în apa fermecată a fântânii, iar eu am lansat o sfoară pe post de undiță. N-am așteptat mult și când am început să-mi înfășor sfoara în jurul mâinii am văzut că de ea se lipise un pește mic și auriu, cât o unghie de copil. ..

coperta muncile lui hercule

Advertisements
This entry was posted in Home. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s